N-am alergat UTMB-ul principal — am alergat sora lui mai sălbatică și mai puțin cunoscută: TDS, Sur les Traces des Ducs de Savoie. În 2024, m-am aliniat la start pentru 148 de kilometri prin regiunea accidentată Savoie, iar până la final am înțeles exact de ce alergătorii care cunosc seria UTMB vorbesc despre TDS cu un anumit tip de respect.
De ce am ales TDS în locul cursei principale UTMB
Seria Ultra-Trail du Mont-Blanc e construită în jurul Mont Blanc-ului, iar cursa emblematică UTMB de 171 km atrage cea mai multă atenție — dar eu voiam ceva mai sălbatic, mai puțin despre a merge pe urmele altora și mai mult despre teren montan autentic. TDS mi-a oferit exact asta: 148 de kilometri prin regiunea Savoie, urmărind rute folosite cândva de Ducii de Savoia, cu o reputație în comunitatea UTMB pentru un teren tehnic, solicitant, care nu iartă.
Mă uitasem la UTMB de doi ani înainte să mă înscriu la ceva din serie. Ce m-a atras în cele din urmă specific spre TDS a fost să vorbesc cu alți alergători care le făcuseră pe amândouă — aproape toți spuneau același lucru: TDS e locul unde mergi dacă vrei ca munții să te testeze, nu mulțimea să te aplaude.
Terenul care i-a adus lui TDS reputația
Nimic la TDS nu a semănat cu o cursă de încălzire. Traseul șerpuia prin porțiuni accidentate și izolate ale Alpilor care păreau cu adevărat sălbatice — poteci înguste, creste expuse și urcușuri care mi-au testat picioarele la fel de mult ca nervii. Citisem că TDS era considerat mai tehnic decât cursa principală UTMB, iar la kilometrul șaizeci credeam fiecare cuvânt din asta.
Studierea profilului de altitudine înainte de cursă îți spune doar atât. În practică, TDS a însemnat oră după oră de urcuș urmată de coborâșuri suficient de abrupte încât să ceară concentrare totală, chiar și adânc în noapte, când oboseala făcea tot posibilul să-mi rupă acea concentrare. Au fost porțiuni în care mai degrabă cățăram decât alergam, cu mâinile pe stâncă, lanterna frontală abia tăind întunericul, și momente în care chiar mă întrebam dacă citisem corect marcajele traseului.
Timpii limită adăugau propria presiune — gestionarea ritmului împotriva ceasului a devenit o disciplină mentală la fel de importantă ca rezistența fizică. Îmi amintesc că făceam calcule în minte la 3 dimineața, pe jumătate delirând de oboseală, încercând să-mi dau seama dacă aveam suficientă marjă înainte ca următorul punct de control să se închidă.
Nopțile de pe TDS
Dacă e un singur lucru care definește TDS pentru mine, sunt nopțile. Spre deosebire de cursele mai scurte unde poate vezi un apus sau un răsărit, TDS s-a întins pe parcursul a două nopți întregi pentru majoritatea celor care au terminat — ore lungi singur pe traseu, sau ocazional cu câteva lanterne frontale legănându-se undeva înainte sau în urmă. Liniștea de acolo sus e propriul ei tip de intensitate. Fără mulțime, fără muzică, doar vânt, pași și, ocazional, un clopot de vacă venind de undeva din vale.
Până în a doua noapte, lipsa de somn se transformase în ceva mai apropiat de o ceață halucinantă. Îmi amintesc că vorbeam cu voce tare doar ca să rămân treaz, numărând serpentine, promițându-mi recompense mici — o gură de cafea, cinci minute de stat jos — doar ca să continui să mă mișc înainte.
Ziua cursei: pornind în lumea UTMB
Faptul că am fost parte din săptămâna UTMB, chiar alergând TDS și nu cursa principală, a însemnat să împart o atmosferă diferită de orice altceva din alergarea montană. Verificări de echipament, echipament obligatoriu verificat, întâlniri cu alergători de pe toate continentele care călătoriseră special pentru această săptămână în Alpi — energia dinaintea startului a fost electrizantă și m-a purtat prin primii kilometri, mai ușori, înainte ca terenul din Savoie să-mi amintească la ce mă înscrisesem.
Startul în sine a fost aproape înșelător de calm — un șuvoi constant de lanterne frontale ieșind din oraș în lumina dimineții devreme, toată lumea încă odihnită, încă zâmbind pentru poze. E un lucru ciudat să știi, în acel moment, că unii dintre acei alergători aveau să se târască până la ora treizeci.
Cum se compară TDS cu restul seriei UTMB
După ce am alergat TDS, am acordat mai multă atenție celorlalte curse din serie. UTMB-ul emblematic acoperă 171 km cu peste 10.000 de metri de urcuș în jurul Mont Blanc-ului însuși — cursa la care se gândește majoritatea lumii când aude numele seriei. CCC (Courmayeur-Champex-Chamonix), de 101 km, oferă o experiență mai accesibilă din aceeași lume. OCC (Orsières-Champex-Chamonix), de 56 km, e locul spre care aș îndruma pe oricine curios despre atmosferă, fără să se angajeze la o distanță ultra completă. Iar pentru cei care caută ceva și mai sălbatic decât TDS, PTL (Petite Trotte à Léon) e un eveniment de echipă necompetitiv, de aproximativ 300 km, construit în jurul navigației și lucrului în echipă, nu al cursei contra cronometru.
Vorbind cu alți finisheri după cursă, un fir comun a apărut iar și iar: oamenii care le făcuseră pe amândouă, UTMB și TDS, descriau aproape universal TDS ca fiind provocarea tehnică mai dură, chiar cu 23 de kilometri mai puțin pe hârtie.
Ce m-a învățat TDS
Terminarea TDS în 2024 nu a venit cu aceeași mulțime sau fast ca linia de finish a UTMB-ului principal — și, sincer, așa a fost corect. A fost o cursă despre munții înșiși, despre trasee izolate și ore lungi în care eram doar eu, terenul și decizia de a continua să mă mișc.
Ce mi-a rămas cel mai mult nu a fost niciun urcuș sau coborâș anume — a fost acumularea de decizii mici luate singur, în întuneric, când nimeni nu se uita și abandonul ar fi fost ușor de justificat. E un tip diferit de lecție față de cea pe care o primești de la o cursă cu mulțime la fiecare punct de aprovizionare.
O parte din răbdarea de care aveam nevoie acolo a început cu mult înainte de Savoie — pe trasee mult mai aproape de casă. Un traseu ca Valea Budului m-a învățat lucruri despre ritm pe care le-am dus prin fiecare porțiune tehnică a TDS-ului.
Pentru detalii oficiale despre TDS sau orice cursă din seria UTMB, pagina oficială UTMB World Series are tot ce ai nevoie ca să-ți planifici participarea.
